Ideea scriitorului Viorel Ploeșteanu și a micului său grup – antologia este coordonată împreună cu Dorina Șișu și Emanuel Pope – din jurul revistei Itaca, revistă care este editată la Dublin, aș putea numi echipa „grupul de la Dublin”, de a scoate o antologie a prozei românești din diaspora mi se pare extraordinară. Cu atît mai mult cu cît, în același timp, a apărut și una de poezie de aceeași factură. Dacă ar mai avea în plan una a eseului și alta a dramaturgiei, cunosc eseiști și autori de teatru senzaționali care trăiesc în exil, am putea avea o imagine relativ reprezentativă a literaturii române scrisă în afara țării. Mă opresc la antologia de proză, pentru că am citit-o în manuscris, am prefațat-o pe scurt și o cunosc mai bine.
Am spus relativ pentru că aceste antologii selectează doar dintre autorii legați de revista amintită. Nu este un reproș, ci numai o constatare. Și nu poate fi un reproș pentru că, în jurul revistei, cum se poate vedea și din această antologie, s-au adunat mulți dintre autorii importanți ai diasporei. De altfel, „grupul de la Dublin” a inițiat acum aproape un an și un proiect deschis tuturor autorilor români din afara granițelor țării, Biblioteca Diaspora, pe care l-am salutat de la bun început și pe care îl sprijin după puterile mele, amintindu-l de cîte ori am prilejul sau îndemnînd
autorii din lumea largă, pe care îi cunosc, să trimită cele trebuincioase pentru a fi incluși acolo. Uitîndu-mă din cînd în cînd pe site-ul cu pricina, constat că mulți miau urmat sfatul, îndemnul.
Întotdeauna, diaspora românească a avut o importantă dimensiune literară și artistică, de cînd există ea. Pînă acum, cel mai glorios moment a fost perioada de după Al Doilea Război, cu nume strălucite, de la „cei trei care au speriat Vestul” – liade, Ionesco, Cioran – la Paul Goma, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Dumitru Țepeneag și alte multe zeci, sute de nume, de calibre diferite, numeric vorbind însă, ceea ce se întîmplă în anii petrecuți de la revoluție și mai ales de la aderarea României la UE este copleșitor, este un adevărat fenomen al des-țărării.
Sînt între trei și patru milioane de români care trăiesc în străinătate și e limpede că proporția scriitorilor și artiștilor trebuie să fie similară în ansamblu cu cea din țară.
Diaspora reprezintă o Românie în mic, e un eșantion reprezentativ, cum spun sociologii. Eu însumi cunosc din citite, ascultate și văzute sau măcar din auzite sute de scriitori și artiști din această Românie în mic. Fenomenul literar-artistic românesc din diaspora mi se pare mai pregnant dimensionat decît cel din Vojvodina și destul de apropiat cu cel din Basarabia. diaspora ’20 – proza.
Cu mare deosebire că în Vojvodina și Basarabia artiștii, mai ales artiștii limbii, trăiesc într-o comunitate de limbă cu publicul potențial care-i înconjură, pe cînd diasporenii sînt risipiți în întreaga lume, din Irlanda în Statele Unite, din Italia și Spania pînă în Australia și Noua Zeelandă, cel mai adesea în mici comunități, sau risipiți în ansamblul populației băștinașe. Cu atît mai mult sunt importante revistele, editurile, bibliotecile pe care unele din aceste mici grupuri le inventează și le întrețin punîndu-le la dispoziția confraților risipiți în lumea largă și adesea și celor din țară. Literatura diasporei, ca și cea din Vojvodina și Basarabia pot fi discutate și separat, dar și în ansamblul literaturii de limbă română, deci integrate marelui corp al acesteia, fără diferențe stabilite de fruntarii, și ambele demersuri sînt legitime și utile. De altfel, destui autori s-au afirmat mai întîi în țară, pe unii i-am cunoscut și citit ca autori „de aici”, și apoi au luat drumul exilului, cum există și fenomenul invers.
A consemnat,
Liviu Antonesei,
Director de onoare
Solitudinea-revista tineretului literat 