Stefan Sandru-Grupaj Liric

TEXT 1

Am avut un vis coșmaresc
Se făcea că în spatele meu s-a trântit ușa casei
În față aveam o lume de-a-ndoaselea
Pe stradă, pustiu…
Mă deranja din când în când
un vânt cu iz de molimă
Zorii , toxici, lipicioși
se scurg, trag a înserare

Câteva felinare stau aplecate… așteptă un confident
Vor să-mi șoptească secrete de noapte
Am rămas la povești…

Târziu, în  apartamente, agonizeaza câte un bec anemic
În spatele ferestrelor, mamele își adorm copiii
Le citesc basme schimonosite
-Copile, ai fost al aceste lumi
încă de când ți s-a citit „Făt frumos din patimă”
și visele ți – au devenit ude
Dormi…
….
M-am ciupit. Nimic.

Se pare că astăzi m-am trezit cu fața la realitate

TEXT 2

Când am înțeles că nu mă poți iubi,
am rescris povestea noastră
de la geneză :

Dumnezeu a suspinat
și a fost lacrimă.
Așa începe istoria plânsului…

… încă de atunci
te plâng pe umărul meu

TEXT 3

Cândva, amăgit de castitatea speranțelor mele
Spuneam povești de adormit iubirea,

care, trezită de intensitatea unui moment și – a cerut tributul

I-am răspuns cu pasiune mută, devastatoare

Am rămas alienat…
Mai am sentimente doar pe hârtie

TEXT 4

Îmi sprijin capul în palme
Pe marginea patului-catafalc
Unde și-au găsit sfârșit visele ochilor deschiși

În tâmple îmi pulsează neființa
Iar printre degete mi se scurge chipul livid

…

Am rămas cu sufletul în palme !?

În spatele pânzei
Zace realitatea nudă :
Mortul sunt eu !

În rândurile îndoliaților

Chipuri abulice lăcrimează,fiecare pentru sine…

Mortul suntem noi !

***

Mă numesc Ștefan Șandru, student în Drept, la București. Mă descriu ca fiind o persoană relativ timidă, cu foarte mici dificultăți în ale socializării, motiv pentru care m-am refugiat în scris, găsindu-l pe acesta din urmă ca fiind o bună interfață cu semenii.

Am studiat patru ani la Liceul Teologic Ortodox București, timp în care m-am pierdut printre file de scripturi și studiu cât se poate de serios, întrucât din propria-mi dorință mă îndreptam către o misiune ecleziastică. Parcurgând anii de liceu și totodată luând contact mai apropiat cu sistemul, am început să-mi pun întrebări cu prvire la viitorul meu și la credințele în spiritul cărora am fost format.
Citind operele unor filosofi de referință, precum Nietzsche, Camus, Hume și alții, principiile mele aparent stabile au devenit vulnerabile în fața domeniului cunoașterii.

După un proces (deformare-formare) de aproximativ doi ani, mi-am redirecționat credințele către o perspectivă universalistă.
Tot acum doi ani am început să scriu poezie, într-un cadru cât se poate de cinematografic și oarecum clișeic.

Spun asta pentru că mica mea revelație s-a întâmplat în jurul orei 00:00, în curtea casei, în timp ce priveam luna plină și luceafărul. Probabil obscuritatea mi-a oferit un soi de intimitate cu mine, reușind pe fondul contemplării și al emoțiilor să trasez primele idei poetice.
În linii generale, atât despre mine.